Cum verifici dacă figurezi ca asigurat la CNAS

În vara acestui an am avut neplăcuta surpriză să constat că, deși îmi plăteam taxele către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), nu figuram ca asigurat. 

Problema a apărut pentru că din toamna anului 2012 nu mai sunt angajat, ci lucrez în regim de PFA. Tot în 2012, dar prin iulie, toți cei care desfășoară activități independente trebuie să plătească contribuțiile pentru asigurări de sănătate la ANAF, și nu direct la CJAS (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate). Eu, ca un cetățean de bună-credință, am mers la sediul CJAS pentru a-i întreba dacă trebuie să depun ceva acte la ei, dar răspunsul a fost sec, că nu mai trebuie decât să plătesc taxele în contul ANAF precizat.

Ei bine, se pare că nu a fost atât de simplu. Anul acesta, în iunie, am aflat că nu sunt asigurat și a trebuit să stau la coada de la CJAS vreo două ore pentru a prezenta dovezile plăților către ANAF. Motivul acestei probleme este bineînțeles proasta comunicare între cele două instituții ale statului. Norocul meu a fost că în tot acest timp cât nu apăream ca asigurat nu m-am îmbolnăvit și că nu am avut nevoie de investigații sau intervenții medicale.

Ce vreau să spun, pentru cei care încă nu știu, este că CNAS pune la dispoziția oricărui cetățean român o platformă online cu ajutorul căreia acesta poate verifica dacă figurează sau nu ca asigurat. Această platformă poate fi accesată la adresa: http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html. Trebuie doar să introduceți CNP-ul și numărul de verificare din poza atașată.

Vă recomand să verificați chiar dacă lucrați ca angajat, deoarece cunosc persoane care au descoperit că nu li s-au plătit taxele către CNAS de către angajator.

Patriot de România

După cum probabil deja ați observat, am schimbat numele blogului. Chiar dacă pare să aibă legătură cu alegerile de ieri, vă asigur că nu are.

Deși pare ciudat să o spun acum, "Patriot de România" trebuia să se numească încă de la început, dar cred că nu am avut curajul să îl numesc așa. Acest nume mi-a trecut prin cap încă de la început, l-am pus în fruntea listei de posibile nume și a rămas acolo până astăzi.

Am schimbat numele blogului din două motive clare. Primul este că nu sunt o vedetă și nici nu am intenția să ajung una, ceea ce explică faptul că numele vechi care era format din numele meu a fost o lipsă de inspirație și curaj. Cel de-al doilea motiv este că puținii cititori ai articolelor mele mi-au spus sau mi-au dat de înțeles că sunt un patriot cam exagerat. Probabil că așa și este și asta a dus la această modificare a blogului.

Tema și obiectivele blogului rămân aceleași, deși încă nu am confirmat implicarea mea concretă pentru ceea ce înseamnă o Românie mai bună. Deocamdată articolele au avut doar o formă de protest, dar în fiecare din ele am încercat să aduc cât mai multă informație pentru cei care le citesc. Ideea principală este că trebuie să ne cunoaștem drepturile în societate și să luptăm pentru ele.

O zi mare pentru România

                    (sursa: www.voceatransilvaniei.ro)

Astăzi, 16 noiembrie 2014, este o zi mare, chiar foarte mare, pentru România. Astăzi românii au votat pentru viitorul președinte.

După 25 de ani de o așa-zisă democrație se pare că, încet, încet, românii au învățat că trebuie să își spună părerea atunci când li se dă ocazia. Nu știu cine va fi noul președinte, dar știu că astăzi românii și-au câștigat respectul. O prezență la vot de puțin peste 60% poate pentru alte popoare nu înseamnă mult, dar pentru noi, românii, cu siguranță este un pas uriaș către o democrație adevărată. Spun asta pentru că cel puțin în ultimii 14 ani am trecut de la speranță la deziluzie și iar la speranță și iar la deziluzie. Fie că a fost vorba de Iliescu și Năstase, mai apoi de Băsescu și Tăriceanu, iar acum vreo doi ani de marele USL format de Ponta și Antonescu, românii au fost tot mai dezamăgiți de către clasa politică. Deși la un moment dat prezența la vot a scăzut considerabil, mai ales dacă ne raportăm la alegerile de la începutul anilor '90, acum a crescut din nou și asta nu înseamnă decât că românii înțeleg ce înseamnă democrația. Românii înțeleg că trebuie să lupte pentru viitorul lor.

Da, românii au înțeles, dar oare politicienii au făcut-o? Eu sper că da. Se pare că primele exit-poll-uri sunt ca și cum n-ar exista, două îl dau câștigător pe Ponta, alte două pe Iohannis și unul dă un scor sec de 50%-50%. Așa că încă nu știm nici măcar cu aproximație cine are șanse mai mari. Este foarte interesant cum a recuperat Iohannis zece procente în doar 14 zile, mai ales când nu poate fi bănuit că a controlat votul (la noi în România e o practică mai veche, dar acum PSD-ul a organizat alegerile).

Bun, și atunci ce ar trebui să fi înțeles cei doi domni care aspiră la fotoliul de la Cotroceni? Pe de-o parte lui Victor Ponta ar trebui să-i fie clar că trebuie să ne respecte. Acum încă e Prim-Ministru și are țara pe mână. Fie că va ajunge Președinte, fie că va rămâne la palatul Victoria, el trebuie să știe că este acolo pentru a servi interesul românilor. Acum parcă mai mult ca niciodată spiritele sunt încinse și dacă el și baronii PSD vor continua să-și urmărească propriile interese este posibil să se ajungă la proteste importante în stradă și chiar la lucruri mai grave, Doamne ferește.

Pe partea cealaltă, Klaus Iohannis ar trebui să știe deja că dacă va câștiga aceste alegeri va avea o responsabilitate uriașă. În primul rând ar câștiga datorită votului dat împotriva PSD-ului. El vine cu un feedback bun de la Sibiu ca primar, dar asta l-ar fi ajutat mai mult ca Prim-Ministru decât ca Președinte. El trebuie să dovedească că nu are nicio legătură cu Traian Băsescu (așa cum s-a spus în anti-campania PSD-ului), că poate fi un Președinte mediator, așa cum a susținut și că nu va închide ochii dacă oamenii din actualul ACL (PNL + PDL) își vor urmări propriile interese. Să nu uite că alături de el sunt foștii oameni ai lui Băsescu, care au condus țara poate în cea mai dificilă perioadă de după '90 și nu au făcut-o deloc bine.

Oricare ar fi viitorul nostru președinte, noi trebuie să credem în democrație, trebuie să sperăm într-o Românie mai bună și trebuie să ne cunoaștem drepturile.

3 motive pentru care merg astăzi la vot

Mi s-a părut interesantă provocarea lui Moise Guran și voi răspunde la ea și pe blog. Mai jos sunt trei motive pentru care voi merge astăzi și de fiecare dată când mi se va oferi ocazia să votez:

1. Merg la vot pentru că este dreptul meu să decid cine vreau să-mi conducă țara. Dacă nu fac asta ar trebui să stau în casă următorii cinci ani până la viitoarele alegeri.

2. Am doi copii și vreau să lupt pentru a le oferi o perspectivă în această țară. Votul de astăzi este unul din primii pași pe care trebuie să-i fac în acest sens.

3. Chiar dacă nu am încă încredere în niciun candidat din cei 14, consider că cel puțin unul ar putea să aducă o schimbare benefică clasei politice actuale. 

Așa să dea Dumnezeu!

De ce spun NU pentru Victor Ponta

                    (sursa Mediafax)

Mărturisesc că atunci când a devenit președintele PSD, în naivitatea mea, am crezut că Victor Ponta va veni cu schimbarea în rândul social democraților și că va face pași mari către o nouă față a politicii românești. Nu sunt totuși sigur dacă chiar am crezut asta sau doar am sperat că se va întâmpla așa.

Acum pot spune că mi-a trecut repede și am revenit la realitate. După patru ani în care s-au întâmplat foarte multe, dintre care doi de guvernare, pentru mine personal lucrurile sunt clare. Astăzi îl avem pe prezidențiabilul Victor Ponta, un Prim Ministru marionetă a baronilor PSD, care vorbește fie ca deputat, fie ca Prim Ministru, dar niciodată din calitatea ambelor funcții pe care le deține și care nu pierde ocazia de a juca murdar de fiecare dată când are această ocazie.

Prima mișcare nedemocratică și antisocială mai importantă acceptată de Victor Ponta, deputat, Prim Ministru și președintele principalei formațiuni parlamentare, a fost Marțea Neagră, după cum bine a numit-o Dragoș Paul Aligică. Acesta a fost complet de acord cu legile votate și propuse în acea marți de 10 decembrie 2013, legi care aduceau o supra-imunitate tuturor celor care conduc țara (preşedinte, senatori și deputaţi) prin modificările aduse codului Penal. Tot atunci s-a votat legea admnistiei și grațierii, legea lobby-ului și a minelor, toate cu intenția clară a încălcării democrației și a drepturilor cetățeanului. Din fericire lucrurile nu au mers foarte bine atunci deoarece Curtea Constituţională a intervenit și a stopat pentru moment elanul antidemocratic al actualei puteri.

Și dacă tot am adus în discuție legea minelor, să ne amintim declarația Premierului referitor la proiectul Roșia Montană, când a spus că deputatul Victor Ponta va vota împotriva proiectului propus de Guvernul condus de Victor Ponta. Cum oare ar putea un om să propună un proiect pe care declară oficial că nu-l va susține? Este incredibil cu câtă nerușinare poate să ne vorbească acesta nouă celor care îi plătim cele două salarii de parlamentar și de șef al Guvernului. Din aceeași categorie fac parte și acțiunile MAI-ului, mai precis ale jandarmeriei, împotriva protestatarilor exploatării gazelor de șist de la Pungești. Toate aceste acțiuni au avut acordul Premierului Victor Ponta.

A avut doi ani în care a fost la guvernare, timp în care ne-ar fi putut convinge că își dorește cu adevărat o reformă a politicului, dar nu a reușit decât să pună în față câțiva miniștrii tineri, unii mai capabili decât alții și cam toți la fel de coordonați de către renumiții baroni din PSD. Mai mult, a crescut pensiile, a dat banii înapoi bugetarilor și a redus TVA-ul la pâine cu prețul taxei pe stâlp și a majorării accizei la carburant. De fapt Guvernul Ponta nu a făcut decât să ne dea o pâine și să ne ia un sac de grâu. Este drept că a mai luat o măsură care trebuia luată chiar de predecesorii săi și anume reducerea CAS, dar problema este că prin această măsură a lăsat o gaură în buget imensă fără să explice cum o va acoperi. Suntem la finalul lui octombrie și nu avem făcut public bugetul pe 2015. De ce oare?

Prefer să sar peste plagiatul de la doctoratul domnului Ponta pentru că nu are niciun sens să mai vorbesc despre acesta și ajung în prezent, în campania electorală când a reușit pentru încă o dată să ne arate ce om josnic este. Personal l-a atacat pe principalul contracandidat, Klaus Iohannis, prin lovituri la adresa vieții private a acestuia, la adresa religiei și a originii etnice a acestuia. De asemenea, după ce au suspendat pentru 45 de zile legea anti-migrație pentru a racola primarii din celelalte partide, cei de la PSD au început și o anti-campanie pentru candidatul ACL, spunând că acesta din urmă va tăia pensiile în fluturași expediați cu talonul de pensie prin Poșta Română. Practic Victor Ponta duce o campanie murdară chiar împotriva românilor.

Ei bine, astea sunt în mare motivele pentru care eu NU o să votez cu Victor Ponta. Nu spun asta pentru că ar fi un alt candidat care să-mi prezinte încredere, dar știu că, dacă Victor Ponta ar ajunge președinte, nu este nicio șansă să trăim într-o țară mai puțin coruptă și mai dezvoltată economic.

Pentru ce muncim...

Probabil că aproape toată lumea cunoaște metoda prin care patronii de mici firme plătesc angajații oficial cu salariul minim pe economie, iar diferența până la valoarea negociată este "plătită în plic". Acest procedeu de a micșora valoarea taxelor datorate la stat mai poartă numele și de "muncă la gri".

Dar ce ne facem atunci când angajatorul nu plătește angajatului nici măcar salariu minim net prevăzut prin contract, ci îl plătește doar pentru cât reușește să producă într-o lună? Observați că am evidențiat acel "să producă" și asta pentru că normele și prețurile pe produs realizat sunt calculate în așa fel încât pentru angajat este aproape imposibil să-și scoată salariul.

Ei bine, dacă nu vă vine să credeți, asta se întâmplă în România. Am stat și m-am gândit cum am putea să mai numim acest tip de muncă, dar pur și simplu nu am reușit să îi găsesc un nume. Probabil că veți spune că sunt proști cei care acceptă să lucreze în condițiile astea, dar problema e că acești oameni sunt nevoiți să lucreze pentru a câștiga câțiva bănuți și pentru a putea supraviețui. Sunt oameni care poate au credite la bănci pe care nu și le-au făcut ca să-și cumpere plasme și telefoane deștepte, ci le-au făcut pentru a susține copiii în facultate sau poate s-au îmbolnăvit și aveau nevoie de bani pentru a plăti serviciile medicale sau pentru orice altceva care trebuia obligatoriu făcut și care necesita bani. Da, asta e realitatea în care trăim și chiar dacă ne e greu, trebuie să mergem mai departe.

De remarcat este că angajații care se confruntă cu astfel de situații sunt mai ales cei care lucrează în industria ușoară. Această industrie este cel mai prost plătită din țară și culmea este că produsele care rezultă nu se vând la prețuri chiar atât de mici. Atunci când mergeți să faceți cumpărături din Zara, H&M sau C&A ar trebui să vă gândiți câtă muncă au trudit unii pentru acele produse, în mare parte de calitate, pentru a câștiga și de zeci de ori mai puțin decât prețul de raft al unui produs. Spre exemplu manopera pentru o simplă bluză începe de la sub un leu și merge până undeva la maxim 5-6 lei. Iar prețul de raft poate ajunge și la mai mult de 100 de lei. Același lucru se întâmplă și în cazul produselor marcă proprie a marilor supermarketuri. Acesta este prețul plătit pentru faptul că un sfert de secol am căutat produse ieftine din import, în mare parte din China, și nu am stimulat vânzările produselor autohtone.

Acum să revenim la angajatorii noștri care uită ce înseamnă să fi patron. Dragi patroni de mici firme falimentare, a fi antreprenor înseamnă să-ți asumi riscuri. Trebuie să plătești salariile angajaților în ziua stabilită prin contract. Trebuie să plătești taxe și impozite la stat pentru ei. Trebuie să-ți respecți angajații și să-i motivezi. Un angajat muncește pentru a primi salariul la finalul lunii. Pe el nu-l interesează dacă tu ai făcut profit sau nu. El muncește pentru a fi plătit. Dacă ar fi vrut să-și asume riscuri, atunci nu s-ar mai fi angajat. Ar fi fost chiar el patron și poate că ar fi fost milionar sau poate că ar fi fost falimentar. Dar nu este patron, este angajat și trebuie să beneficieze de drepturile lui. Dacă nu îți convine să-ți asumi riscuri, atunci treci în tabăra cealaltă și vezi dacă e mai bine.

Am transmis mesajul de mai sus în speranța că vor ajunge din greșeală pe acest blog și acei așa-ziși "patroni" și că vor înțelege ce obligații și răspunderi au cu adevărat.

Și pentru că de multe ori aceștia nu se mulțumesc nici cu metodele de plată precizate mai sus, recurg și la alte ipocrizii mult mai grave, cum ar fi neînregistrarea contractelor de muncă la ITM. Automat nu plătesc nici taxele, iar angajații bineînțeles că nu sunt nici asigurați la CNAS. Tragedia este că acești minunați patroni nu se gândesc că, pe lângă faptul că sărăcesc statul destul de mult (lucru mai puțin important până la urmă), pot fi părtași la moartea unor persoane care din cauză că nu sunt asigurați pot să-și piardă viața.

Toate aceste fapte sunt desigur contravenții sau infracțiuni și se pedepsesc conform legii. Trebuie doar să fie aduse la cunoștință organelor în măsură să aplice legea și mai departe să sperăm că acestea își vor face treaba.

Pentru cei care sunt într-o situație similară le recomand să meargă de urgență la oficiul ITM din raza căreia aparțin. Astfel vor ști exact care este situația contractelor lor de muncă și ce este de făcut mai departe.

De asemenea, CNAS oferă posibilitatea de a vă verifica online dacă figurați ca asigurat în baza lor de date. Dacă doriți să vă verificați, accesați următoarea adresă: http://siui.casan.ro:82/Asigurati/.

Made in Romania

De ceva vreme am început să apreciez mai mult produsele fabricate în România și ceea ce mă face să gândesc așa este faptul că prin cumpărarea produselor românești ajutăm alți români să aibă un loc de muncă. Și ar mai fi un motiv destul de important: în România se fac și produse de calitate.

Îmi amintesc de începutul anilor '90 când mergeam, copil fiind, cu părinții să-mi cumpere încălțăminte și tata îmi spunea că dacă o să cumpărăm o pereche de pantofi făcută în România e de calitate. Acea mentalitate era foarte comună printre românii de-atunci și avea de ce să fie așa. De fapt această încredere era dată încă de dinainte de '90, perioadă în care importurile erau limitate și prin magazine se găseau doar produse românești. Deși nu era concurența de acum, produsele erau în mare parte calitative, iar prețurile erau accesibile pentru toți românii.

Începând cu 1990 România a intrat în capitalism și odată cu asta întreaga economie s-a schimbat. Știm cu toții cum au fost închise sau preluate de diverse persoane cam toate fabricile românești și odată cu această privatizare calitatea produselor, din păcate, a început să scadă. Am fost invadați de "chinezisme", puterea de cumpărare a românilor a scăzut și nimic nu mai era ca înainte. Asta a schimbat și mentalitatea populației referitor la calitatea produselor fabricate în țară.

Dacă ar fi să privesc în spate, aș spune că undeva în jurul anului 2000 au apărut în sfârșit și unele schimbări pozitive în mentalitatea producătorilor români. Probabil că nevoia i-a făcut să-și dea seama că dacă nu încep să pună accent pe calitate nu au nicio șansă să reziste, ducând o luptă ineficientă cu importurile din China. Astfel, încet, încet au început să se formeze branduri românești care au pus pe piață produse de calitate superioară. Din păcate multe din aceste produse au mai mare succes în vestul Europei decât în România, iar motivul îl cunoaștem cu toții: românii nu își permit.

Există totuși produse românești de calitate pe care le-am putea cumpăra cam toți. Printre ele aș aminti mai ales alimentele. Începând cu explozia rețelelor de supermarketuri au intrat pe piața românească foarte multe produse din import. Culmea e că aceste alimente importate sunt de multe ori mai ieftine decât cele românești. Mereu mă intrigă faptul că  în supermarketuri din Brașov pe raftul de lactate văd litrul de lapte ambalat de o firmă din oraș mai scump decât multe mărci de import. Este incredibil, dar adevărat. E drept că prin țările occidentale subvenția pentru agricultori este incomparabil mai mare decât în România, dar pentru a scoate produsele la prețurile respective cred că se face și rabat la calitate.

Ce trebuie să conștientizăm este că doar cumpărând cât mai multe produse fabricate la noi în țară putem să ajutăm la creșterea economiei, la păstrarea și crearea locurilor de muncă și implicit la creșterea nivelului de trai din România. 

Și da, indirect, dar sigur asta ne va influența și pe noi, care suntem locuitori ai acestei minunate țări și care cumpărăm produse "Made in Romania".

Clasicul magazin de cartier, magazinul de proximitate sau supermarketul?

În urmă cu nu foarte multă vreme am rămas fără lapte în casă și pentru că familia mea în frunte cu mine e foarte consumatoare de lapte dimineața am fost nevoit să merg și să cumpăr un litru de la un magazin de cartier care funcționează în regim non-stop. Cu această ocazie am avut o surpriză nu foarte plăcută să aflu că litrul de lapte la magazinul respectiv costă 6 lei.

Nu am putut să nu mă gândesc la motivul pentru care acel comerciant a pus un preț atât de mare pentru o cutie de lapte. Răspunsul a venit destul de repede, ținând cont că acel magazin era non-stop și avea în jurul lui un Carrefour Express, un Profi și un Spar. Omul se bazează tocmai pe de-ăștia ca mine care sunt mai uituci din fire și uită că nu mai au lapte în casă, fiind nevoiți să meargă noaptea la cumpărături de urgență. Nu cred că asta este totuși soluția pentru a supraviețui.

Prin presă toată lumea vorbește despre o posibilă dispariție a magazinelor clasice de cartier și înlocuirea lor cu magazinele de proximitate ale marilor lanțuri de supermarketuri. La prima vedere totul pare în beneficiul consumatorului deoarece acesta ar beneficia de prețuri relativ mai mici (nu chiar ca în supermarket) și la fel de aproape ca vechiul magazin de la parterul blocului. Dar categoric nu este așa.

Nu sunt o fire prea conservatoare și tocmai de-aia cred că vechile magazine cu tejghea ar trebui să fie modernizate să ofere clienților posibilitatea de a-și pune singuri produsele în coș. Dar de la asta până la a vinde sub brandul unui supermarket, plătindu-i acestuia o franciză și funcționând după reguli impuse este o diferență imensă.

Și totuși nu aceste reguli sunt problema consumatorului final, ci limitarea la produsele pe care supermarketul le comercializează. Și mai grav este că aceste produse nu sunt românești sau dacă sunt nu ajută cu aproape nimic producătorul român pentru că acesta câștigă foarte puțin. De obicei marile supermarketuri sunt cele care dictează prețurile și nu producătorii. Aceștia din urmă se pot supune și se mulțumesc că au piață de desfacere sau altfel pot fi puși în situația nefericită de a pune lacătul pe ușă. 

Acum să ne întoarcem la consumatorul final care de fapt suntem noi. Cea mai mare parte din consumatori își câștigă salariul de la o companie de producție sau de la una de servicii care la rândul ei prestează pentru o alta care produce ceva în țara asta. Dacă noi vom cumpăra produse de import de la supermarketuri, banii vor merge în mare parte în afara țării. Iar în acest fel economia internă scade, producătorii români vor restrânge numărul de angajați și implicit puterea de cumpărare a consumatorului final va scădea. Pe de altă parte fără concurență variată în piață se poate ajunge la o înțelegere între marile supermarketuri referitoare la prețuri (nu ar fi prima dată) și acestea ar putea crește semnificativ. Nu mai vorbesc că în spatele acestor buticuri își mai câștigă existența mulți alți oameni care lucrează în cadrul rețelelor de distribuție și transport al mărfii.

Ei bine, atât eu cât și voi ar fi bine să cumpărăm mai multe produse de la micile magazine de cartier, măcar acele produse care încă nu sunt mai scumpe decât cele de la supermarket. Astfel putem să susținem micii comercianți, iar prin ei ne vom rezerva dreptul de a alege cu ce ne hrănim, cu ce ne îmbrăcăm și cum să trăim.

România Mare - între vis și realitate

Acum câteva zile al nostru Prim Ministru, Victor Ponta, probabil luat de val în campania electorală în care se află, a spus răspicat că angajamentul lui este să facă pentru a doua oară marea unire a României.

Din păcate aceste afirmații nu vin în cel mai fericit moment și nu cu mult timp în urmă chiar președintele Traian Băsescu făcea niște afirmații similare. Nu cred că este momentul să ne batem cu pumnii în piept că putem să mișcăm munții din loc atâta timp cât nu suntem în stare să urnim un pietroi.

Reacția Moscovei a fost promptă, considerând ca fiind "iresponsabile" și "inacceptabile" declarațiile premierului privind eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România. Nici nu ar trebui să ne așteptăm la altfel de reacții din partea rușilor.

Interesant este totuși că după această reacție a Moscovei, Victor Ponta a revenit astăzi asupra declarației și a precizat că de fapt se referă la unirea României cu Republica Moldova în UE, adică indirect prin aderarea celei din urmă la Uniunea Europeană. E clar că acesta este un  pas înapoi care ar fi putut fi evitat dacă declarațiile premierului erau mai responsabile.

Dorința mea, probabil ca a multor români, este într-adevăr ca această unire să se înfăptuiască în viitorul apropiat, dar acest lucru nu este posibil în 4-5 ani cum afirma premierul. Nu sunt convins că acesta crede cu adevărat în această unire, mai degrabă a vrut să crească în ochii viitorilor alegători. Totuși cred că ar trebui să învățăm să ne facem planuri pe termen lung și să ne ținem pe cât posibil gura atunci când trebuie.

Tensiunile în regiune sunt destul de mari. Războiul din Ucraina e pe cale să facă victime și din rândul românilor dacă puterea de la Kiev reușește să mobilizeze tinerii din Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Asta ar trebui să îngrijoreze și puterea de la București, mai ales că acestor români le-a fost suprimat orice drept în ultimii 25 de ani. Totodată presiune se pune și pe Transnistria unde se pare că Putin are intenția să ajungă prin războiul dus în Ucraina. Aceștia sunt români care au nevoie de sprijinul nostru.

Mâine are loc referendumul scoțienilor pentru ieșirea din Marea Britanie. Nu cred că este o simplă coincidență faptul că această posibilă separare se petrece în aceeași perioadă cu tensiunile din Europa de Est. Implicarea Rusiei este foarte posibilă și este cert că dacă Scoția se va rupe din Marea Britanie se va crea o undă de șoc în Europa. Astfel, regiuni cum ar fi Catalonia, Țara Bascilor, Veneția și de ce nu Ținutul Secuiesc și-ar putea cere independența.

Toată această destrămare ar duce cu siguranță la slăbirea puterii Europei și implicit a NATO care și așa este o alianță încă netestată. Beneficiarul direct al acestei slăbiciuni ar fi bineînțeles tot Rusia, care ar avea prilejul să mai anexeze și alte regiuni din fostele țări membre ale URSS.

Acestea și multe altele sunt motivele pentru care ar fi bine să fim precauți în declarații, să fim uniți și pe cât posibil să ne apărăm granițele actuale ale țării. Iar dacă în viitor o a doua mare unire ar fi posibilă trebuie să acționăm responsabil.

Credite - cum să devii "sclavul" băncii

Începând cu anii 2000 creditele bancare au cunoscut o creștere spectaculoasă, cu accent mai ales în perioada 2005-2008, adică în perioada de bum imobiliar și economic. Toată lumea își dorea să cumpere case, electrocasnice sau chiar să plece în vacanțe costisitoare, fie că avea sau nu bani. Era simplu, făceai un credit și gata. Visul era împlinit. Băncile acordau foarte ușor aceste credite pentru că exista lichiditate în piață, oamenii câștigau relativ bine și nimeni nu le explica la ce riscuri se expuneau.

Prin 2006 am devenit ofițer de credit la o companie de brokeraj pentru o perioadă de vreo șase luni, timp în care am avut ocazia să înțeleg cum funcționează această piață a creditelor. Totodată am reușit să fac câțiva clienți mulțumiți că au semnat contracte de credite personale și au primit banii. Recunosc că atunci am înțeles doar parțial ce înseamnă riscul valutar. Știam că prețurile unor valute pot crește, dar nu îmi puteam imagina că pot ajunge să se dubleze. Pentru creditele ipotecare clienții erau încurajați să încheie contracte în franci elvețieni deoarece dobânzile erau cele mai mici și astfel puteau primi sume mai mari. Chiar dacă nu făcea parte din fișa postului, atunci când cineva voia să facă un credit îi precizam că există un risc crescut atunci când aleg ca monedă a creditului francii elvețieni. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am reușit să închei niciun credit ipotecar.

În 2008 a început renumita criză economică care încă ne mai dă bătăi de cap. Francii elvețieni au ajuns în 2-3 ani de pe la 1,9 lei la peste 4,2 lei, ceea ce a dus la dublarea ratelor la bancă pentru cei care și-au făcut astfel de credite. Bineînțeles că o bună parte dintre ei nu au mai reușit să plătească și au rămas și fără casă și cu banii luați. De vină putem spune că a fost atât banca, pentru că nu a informat corect clientul, cât și acesta din urmă, pentru că și-a asumat un risc foarte mare. Problema e că astfel de situații au dus la acțiuni dramatice din partea clienților.

O regulă simplă și foarte importantă este următoarea: Dacă poți, nu fă credit! Dacă totuși faci, fă-l în moneda în care câștigi salariul! Vă spun asta eu, care am un credit de prima casă contractat în euro. Culmea e că nu câștig salariul în euro, ci în lei. Tocmai din acest motiv vreau să atrag atenția asupra riscurilor asumate, pentru că știu foarte bine ce înseamnă un astfel de credit. Atunci când am făcut eu creditul, în 2012, nu erau încurajate de către bănci creditele în lei așa cum sunt acum. Este corect că atunci se acordau mai ușor aceste credite pentru că erau foarte sigure pentru bancă, fiind garantate de Stat.

Probabil că vă întrebați de ce mi-am făcut eu un astfel de credit. Ei bine, l-am făcut pentru că am avut de ales între a plăti o chirie de 200 euro pentru un apartament de două camere și de a plăti o rată de 210 euro la un apartament de trei camere. Am ales varianta creditului pentru că banii oricum plecau din buzunarul meu, prețul apartamentelor era la un minim istoric, era o stabilitate firavă în economie și pe termen mediu statisticile oficiale spuneau că suntem pe creștere ca țară. În același timp la noi nu s-a dezvoltat tipul de business bazat pe închirierea de apartamente și poți sta cu chirie în mare parte la proprietari persoane fizice. Asta nu iți oferă o siguranță că poți locui într-un apartament o perioadă îndelungată.

Nu mai insist asupra creditelor pentru că, ce-i drept, în ultima perioadă nu mai sunt la modă. Dar destul de periculoase și utilizate de cât mai multe persoane sunt cardurile de credit. Mai pot fi numite carduri de cumpărături sau, sub o formă contractuală puțin diferită, descoperituri de card. Indiferent de nume, acestea au la baza acordarea unei linii de credit în valoare de 3-6 ori salariul net pe care îl încasează lunar clientul. Bineînțeles că nimic nu e gratis, chiar dacă reclama spune că poți avea chiar și 60 de zile de grație cu dobândă 0%. De fapt ai până la 60 de zile dobândă 0%, dar poți beneficia doar de 1-2 zile de această facilitate dacă nu calculezi bine când trebuie să utilizezi cardul. În afara acestei perioade, în funcție de bancă și de serviciu, dobânzile sunt cuprinse între 11-26% sau chiar mai mult. Și aici vorbim de rata anuală a dobânzii, pentru că dacă mai adăugăm și comisioanele de administrare ajungem la alte cifre.

Dacă ați înțeles ce înseamnă un astfel de card, acum vreau să spun că totuși dacă știi să-l folosești poate fi foarte util. Poate fi utilizat ca o rezervă de bani, chiar dacă nu e recomandat, și trebuie să se ramburseze suma datorată până să se încheie perioada de grație. Astfel se poate beneficia de acea dobândă de 0% și clientul poate ajunge în avantaj. Însă, recomandat ar fi să faceți o rezervă de bani și să renunțați la acest card de credit, pentru că astfel nu mai plătiți comisioane și nu vă mai supuneți unor riscuri suplimentare.

Interesant este că aproape toți economiștii și politicienii au credite și în același timp au și depozite la bănci, sau chiar proprietăți și bijuterii. Acesta este cazul cel mai fericit al celor care fac credite. Acești oameni cunosc foarte bine ceea ce fac, acceptă aceste credite pentru că banii obținuți sunt investiți în afaceri cu profituri mai mari decât dobânzile creditelor. Mai mult, ei au acele depozite, proprietăți și bijuterii tocmai pentru zilele negre care pot apărea. Practic sunt acoperiți în cazul în care lucrurile nu mai merg conform planului inițial.

În concluzie, dacă doriți să faceți un credit la o bancă analizați cât mai bine situația, comparați avantajele cu dezavantajele, citiți cu atenție contractul de credit și luați în calcul că prin semnarea acestuia deveniți practic "sclavul" băncii.

Prima zi de școală

Iată că a venit și a și trecut prima zi de școală a anului școlar 2014-2015. Odată cu acest 15 septembrie 2014 pot spune că a reînceput să mă intereseze sistemul de învățământ românesc, asta după ce ani buni pur și simplu nu mi-a mai păsat. Motivul acestui interes trebuie să recunosc că e pe de-o parte subiectiv (acela că băiatul meu a început grădinița), dar și obiectiv, pentru că doar prin educație ne putem dezvolta ca țară.

Am fost foarte bucuros să cunosc persoanele care vor contribui la dezvoltarea copilului meu, două doamne educatoare foarte drăguțe, tinere și profesioniste, care în scurta noastră întâlnire mi-au făcut o impresie excelentă. Sper din tot sufletul ca aceeași impresie să o am și peste patru ani când băiatul meu va trebui să treacă la următoarea etapă, școala.

Totuși nu am putut să nu mă gândesc că aceste cadre didactice, începând de la grădiniță și până la liceu (mă limitez la învățământul preuniversitar) au o responsabilitate foarte mare și nu pot spune că primesc o remunerație pe măsură. Consider că în ziua de astăzi în România poți să profesezi în domeniul învățământului doar dacă ești cu adevărat pasionat sau dacă nu ai unde în altă parte să lucrezi. Nu vreau să fie cu supărare pentru cadrele didactice, dar eu în cei 18 ani în care am avut contact cu școala am avut parte doar de aceste extreme: ori profesori foarte capabili și implicați, ori profesori care pur și simplu nu ar fi avut ce să caute la catedră. Oare de ce?! Motivul e clar: tinerii capabili nu pot accepta să lucreze pe un salariu de 900-1000 lei pe lună, iar un salariu decent, nu mare, îl poți obține abia după cel puțin vreo 20 de ani de muncă sau nici atunci.

Și mai trist este că, deși această țară este condusă tot mai prost din '90 în coace, nimeni nu vrea nici măcar acum să facă ceva în această privință. Sistemul de învățământ a decăzut complet iar rezultatele de la bacalaureat și numărul de șomeri confirmă asta. Dar cei care conduc această țară pur și simplu nu vor să vadă asta. Un tupeu dus la extrem este acela că, deși nu ai fost în stare să le dai manuale copiilor în prima zi de școală, poți spune că ar fi momentul să trecem la manuale în format electronic. Este o afirmație penibilă și penibil este și faptul că au avut tupeul să folosească deschiderea anului școlar în campania electorală chiar și în această situație.

Cugetați compatrioți, cugetați! Dacă cineva din clasa politică vă prezintă încredere, susțineți-i! Dacă nimeni nu vă mulțumește, atunci implicați-vă! Haideți să nu mai stăm cu mâinile în sân și doar să criticăm, haideți să punem umărul la ridicarea acestei țări. Totul pleacă de la educație!

Doctrine politice - Dreapta și stânga în politică

Pentru că la noi în România aproape că nu ne mai dăm seama care din partide sunt de stânga și care de dreapta, iar politicienii trec cu o foarte mare ușurință de la un partid la altul, am decis să prezint pe scurt, dar cât mai clar, diferențele dintre cele două doctrine, stânga și dreapta.

Încep cu principiile acestora, așa cum le-a prezentat Vernon Bogdanor în "The Blackwell Encyclopaedia of Political Institutions":

- Stânga politică cuprinde de obicei credința în perfectibilitatea progresivă a oamenilor, în posibilitatea de a face omul și societatea mai buni prin influența politică; o atitudine favorabilă față de schimbare și inovație; preocuparea pentru maximizarea libertăților civile, pentru egalitatea în problemele politice și susținerea suveranității poporului; preocuparea pentru fraternitate și pentru internaționalism; afirmarea superiorității rațiunii și științei asupra tradiției și dogmei religioase. Din punct de vedere economic stânga urmărește interesele muncitorului industrial și țăranului, susține intervenția statului în mecanismul pieței, alături de protecția socială pentru dezavantajați.

- Dreapta politică este mai sceptică în legătură cu posibilitatea îmbunătățirii naturii umane prin influența politică; e atașată menținerii ordinii sociale, politice și morale; vede anumite virtuți în inegalitatea socială și economică și tinde să susțină naționalismul; apelează deseori la credințe și sentimente non-raționale, incluzând cele religioase, și afirmă moralitatea tradițională a familiei. Din punct de vedere economic, dreapta crede în libertatea de alegere în sfera economică și favorizează o economie de piață liberă, cu o minimă intervenție a statului; are rezerve față de sistemele de securitate socială organizate de stat.

Trebuie subliniat faptul că deși ideologic ambele doctrine urmăresc binele societății, istoria ne-a învățat că extremismul poate duce la devieri grave și avem ca exemplu comunismul lui Stalin (de extremă stânga) și nazismul lui Hitler (de extremă dreapta). Cu toate că în ultimele decenii s-au atenuat confruntările dintre cele doua ideologii și implicit diferențele dintre dreapta și stânga s-au micșorat, în prezent în Europa și nu numai sunt din nou încurajate partidele extremiste. Acest lucru este foarte grav deoarece oricând istoria se poate repeta.

Chiar dacă e greu de crezut, cea mai veche ideologie contemporană, liberalismul, a reprezentat inițial stânga politică, definindu-se inițial în opoziție cu tradiționalismul conservator. Motivul pentru care a migrat către dreapta a fost opoziția acestuia față de partidele socialiste. Cu toate acestea, liberalismul poate fi considerat de dreapta mai mult din punct de vedere economic, pentru că din punct de vedere politic el continuă să susțină ideea de libertate și drepturile omului.

Socialismul democratic a început în zona stângii, dar comunismul dictatorial l-a catalogat ca fiind de dreapta. În prezent acesta reprezintă principalul exponent al orientării de stânga, alături de ecologism și comunism (cu o ideologie reînnoită).

Există totuși și un centru și acesta este reprezentat de partidele creștin-democrate, care îmbină ideile creștine despre justiția economică și socială cu cele conservatoare favorabile valorilor și instituțiilor tradiționale, precum și cu cele liberale privitoare la democrația politică, susținând intervenționismul economic și politicile sociale.

Acum, dacă încercăm să comparăm aceste principii de mai sus cu ce se întâmplă în politica românească, ne dăm seama că nici social democrații nu reprezintă cu adevărat stânga și nici liberalii nu reprezintă tocmai dreapta. De restul partidelor nici nu are sens să discutăm pentru că nu au absolut nicio ideologie. Din păcate țelul principal al fiecărui partid este să ajungă la putere și să conducă pentru propriul interes și nu pentru cel al României.

Poate dacă cei aleși ar încerca măcar să înțeleagă ideologia propriilor partide, indiferent de culoarea politică, atunci i-ar mustra cât de cât conștiința și ar conduce mai corect această țară. Nu cred că se va întâmpla prea curând acest lucru și de aceea cred că cel mai bine ar fi ca noi, cei care îi așezăm pe acele fotolii confortabile prin votul nostru, să ne străduim să facem alegerea cea mai bună.

Şase săptămâni în Brighton

O conjunctură de evenimente a făcut să merg în interes de serviciu pe la jumătatea lui August 2013 într-un oraş din sudul Regatului Unit, Brighton.

Încă de la primul contact mi-am dat seama că este un oraş primitor, cu oameni din toate colţurile lumii şi foarte respectuoşi. Printre ei, ţin să precizez, se găsesc şi foarte mulţi români, marea majoritate stabiliţi în acest oraş. Unul dintre ei este şi Emi, un tip foarte de treaba, angajat la hotelul unde am fost eu cazat. La fel ca mulţi alţii, şi el a plecat din România după ce a facut o facultate şi şi-a dat seama că a pierdut patru ani de viaţă fără rost, neavând unde să se angajeze. Astfel a ajuns pe tărâmuri britanice, lucrând şi producând bani pentru alţii şi trăind o viaţă decentă.

O pată neagră a oraşului după părerea mea o reprezintă oamenii străzii. Nu înţeleg de ce o naţiune cum este Marea Britanie nu a reuşit până acum să găsească o soluţie şi pentru ei. Poate că sunt mult mai interesaţi să controleze, alături de aliaţii lor, restul lumii. Observaţi că am spus “oamenii străzii” şi nu “cerşetori”. Este o mare diferenţă, deoarece aceşti oameni nu cer nimic, nu te abordează pe stradă şi mai mult, sunt foarte respectuoşi cand ai contact, involuntar de cele mai multe ori, cu ei.

O altă atitudine o au localnicii în momentul în care află că eşti român şi lucrezi sau vrei să lucrezi alături de ei. Par sceptici, reţinuţi şi chiar deranjaţi. Am simţit asta şi eu personal dar mi s-a şi spus de către alţi români. Pe la finalul perioadei petrecute acolo am avut o conversaţie scurtă cu o tipă care lucra la restaurantul hotelului. Accentul, greutatea în exprimare şi numele de pe ecuson (Natalia) m-au făcut să o întreb de ce naţionalitate e. Era din Slovacia şi foarte important, a ţinut să-mi precizeze că dacă ar fi fost româncă sigur nu ar fi avut cum să lucreze la acest hotel. Am vrut să-i spun că şi un român îşi câştigă pâinea din acelaşi loc ca şi ea, dar am considerat ca poate Emi nu vrea să se ştie că el este român.

Şi totuşi, în Brighton, la fel ca în toată Anglia, trăiesc foarte mulţi români. Dacă te plimbi măcar treizeci de minute prin centrul oraşului e aproape imposibil să nu auzi pe cineva vorbind româneşte. Iar dacă ieşi pe faleză într-un weekend însorit ai ocazia să joci un Barbut sau o Alba-Neagra, preferabil în limba localnicilor ca să nu se prindă că eşti român.

Oare cine poartă vina pentru ceea ce se întâmplă? Ei, pentru că se cred superiori sau noi, românii, pentru că le dăm motive să ne considere inferiori?

Primul articol...ROMÂNIA

De ceva vreme mă gândesc la subiectul primei postări pe blog. Am foarte multe de spus, și mai multe de făcut, dar cu greu am reușit să găsesc primul subiect: ROMÂNIA.

Acest subiect va ocupa de fapt o categorie de articole care vor avea ca scop descrierea României văzută prin ochii mei, cu bune și cu rele, și totodată încercarea de a îndemna proprii locuitori să o iubească mai mult. Consider că doar prin dragostea de patrie noi, românii, vom reuși să ridicăm această țară, care în prezent se află într-o prăpastie.

Vreau să clarific încă de la început un lucru: îmi iubesc țara, am avut ocazia să plec, dar nu am vrut și nici nu voi vrea vreodată să o părăsesc. Sper doar să nu fiu obligat să plec cândva, iar această obligație cred că doar siguranța familiei mi-ar putea-o aduce.

Ați putea spune că în acest prim articol sunt foarte implicat sentimental și că deja exagerez, dar vreau să amintesc faptul că în această perioadă România trece prin momente foarte dificile, poate cele mai dificile momente de după revoluție. Aparent fără legătură între ele, două subiecte principale ne afectează viitorul. Pe de-o parte clasa politică iresponsabilă condusă de niște oameni ce-și urmăresc doar interesul propriu și pe de altă parte războiul care are loc foarte aproape de granițele țării noastre. Doar atât spunând cred că sunt îndreptățit să fiu îngrijorat și, da, implicat sentimental, pentru că se pot întâmpla lucruri foarte grave în viitorul apropiat.

În primul rând aș vrea să fac apel la toți românii să încerce să gândească liber, imparțial politic și necontrolați de informațiile false transmise de media. Peste nici două luni vom merge la vot, sau cel puțin așa ar trebui. 

Mergeți oameni buni la vot și spuneți-vă părerea! Fiecare dintre noi are acest drept de a vota, dar atunci când vrem să facem ceva pentru țara noastră trebuie să privim acest drept ca pe o obligație. Dacă nu aveți cu cine vota, anulați-vă votul. E dreptul dumneavoastră să faceți asta și astfel pe de o parte nimeni nu poate profita de buletinul dumneavoastră de vot și pe de altă parte dați un mesaj important celor responsabili: NOUĂ NE PASĂ!

Și dacă tot ne pasă de țara noastră, haideți să fim buni patrioți, să ne respectăm unii pe alții, să învățăm care este rolul coșului de gunoi, să dăm exemplu celor din jur de corectitudine și să luăm atitudine atunci când cineva încearcă să își bată joc de munca noastră și de noi.

HAI ROMÂNIA! nu trebuie să fie doar sloganul microbiștilor, ci trebuie să fie sloganul tuturor românilor.