miercuri, 29 octombrie 2014

De ce spun NU pentru Victor Ponta


                    (sursa Mediafax)

Mărturisesc că atunci când a devenit președintele PSD, în naivitatea mea, am crezut că Victor Ponta va veni cu schimbarea în rândul social democraților și că va face pași mari către o nouă față a politicii românești. Nu sunt totuși sigur dacă chiar am crezut asta sau doar am sperat că se va întâmpla așa.

Acum pot spune că mi-a trecut repede și am revenit la realitate. După patru ani în care s-au întâmplat foarte multe, dintre care doi de guvernare, pentru mine personal lucrurile sunt clare. Astăzi îl avem pe prezidențiabilul Victor Ponta, un Prim Ministru marionetă a baronilor PSD, care vorbește fie ca deputat, fie ca Prim Ministru, dar niciodată din calitatea ambelor funcții pe care le deține și care nu pierde ocazia de a juca murdar de fiecare dată când are această ocazie.

Prima mișcare nedemocratică și antisocială mai importantă acceptată de Victor Ponta, deputat, Prim Ministru și președintele principalei formațiuni parlamentare, a fost Marțea Neagră, după cum bine a numit-o Dragoș Paul Aligică. Acesta a fost complet de acord cu legile votate și propuse în acea marți de 10 decembrie 2013, legi care aduceau o supra-imunitate tuturor celor care conduc țara (preşedinte, senatori și deputaţi) prin modificările aduse codului Penal. Tot atunci s-a votat legea admnistiei și grațierii, legea lobby-ului și a minelor, toate cu intenția clară a încălcării democrației și a drepturilor cetățeanului. Din fericire lucrurile nu au mers foarte bine atunci deoarece Curtea Constituţională a intervenit și a stopat pentru moment elanul antidemocratic al actualei puteri.

Și dacă tot am adus în discuție legea minelor, să ne amintim declarația Premierului referitor la proiectul Roșia Montană, când a spus că deputatul Victor Ponta va vota împotriva proiectului propus de Guvernul condus de Victor Ponta. Cum oare ar putea un om să propună un proiect pe care declară oficial că nu-l va susține? Este incredibil cu câtă nerușinare poate să ne vorbească acesta nouă celor care îi plătim cele două salarii de parlamentar și de șef al Guvernului. Din aceeași categorie fac parte și acțiunile MAI-ului, mai precis ale jandarmeriei, împotriva protestatarilor exploatării gazelor de șist de la Pungești. Toate aceste acțiuni au avut acordul Premierului Victor Ponta.

A avut doi ani în care a fost la guvernare, timp în care ne-ar fi putut convinge că își dorește cu adevărat o reformă a politicului, dar nu a reușit decât să pună în față câțiva miniștrii tineri, unii mai capabili decât alții și cam toți la fel de coordonați de către renumiții baroni din PSD. Mai mult, a crescut pensiile, a dat banii înapoi bugetarilor și a redus TVA-ul la pâine cu prețul taxei pe stâlp și a majorării accizei la carburant. De fapt Guvernul Ponta nu a făcut decât să ne dea o pâine și să ne ia un sac de grâu. Este drept că a mai luat o măsură care trebuia luată chiar de predecesorii săi și anume reducerea CAS, dar problema este că prin această măsură a lăsat o gaură în buget imensă fără să explice cum o va acoperi. Suntem la finalul lui octombrie și nu avem făcut public bugetul pe 2015. De ce oare?

Prefer să sar peste plagiatul de la doctoratul domnului Ponta pentru că nu are niciun sens să mai vorbesc despre acesta și ajung în prezent, în campania electorală când a reușit pentru încă o dată să ne arate ce om josnic este. Personal l-a atacat pe principalul contracandidat, Klaus Iohannis, prin lovituri la adresa vieții private a acestuia, la adresa religiei și a originii etnice a acestuia. De asemenea, după ce au suspendat pentru 45 de zile legea anti-migrație pentru a racola primarii din celelalte partide, cei de la PSD au început și o anti-campanie pentru candidatul ACL, spunând că acesta din urmă va tăia pensiile în fluturași expediați cu talonul de pensie prin Poșta Română. Practic Victor Ponta duce o campanie murdară chiar împotriva românilor.

Ei bine, astea sunt în mare motivele pentru care eu NU o să votez cu Victor Ponta. Nu spun asta pentru că ar fi un alt candidat care să-mi prezinte încredere, dar știu că, dacă Victor Ponta ar ajunge președinte, nu este nicio șansă să trăim într-o țară mai puțin coruptă și mai dezvoltată economic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu