Şase săptămâni în Brighton

O conjunctură de evenimente a făcut să merg în interes de serviciu pe la jumătatea lui August 2013 într-un oraş din sudul Regatului Unit, Brighton.

Încă de la primul contact mi-am dat seama că este un oraş primitor, cu oameni din toate colţurile lumii şi foarte respectuoşi. Printre ei, ţin să precizez, se găsesc şi foarte mulţi români, marea majoritate stabiliţi în acest oraş. Unul dintre ei este şi Emi, un tip foarte de treaba, angajat la hotelul unde am fost eu cazat. La fel ca mulţi alţii, şi el a plecat din România după ce a facut o facultate şi şi-a dat seama că a pierdut patru ani de viaţă fără rost, neavând unde să se angajeze. Astfel a ajuns pe tărâmuri britanice, lucrând şi producând bani pentru alţii şi trăind o viaţă decentă.

O pată neagră a oraşului după părerea mea o reprezintă oamenii străzii. Nu înţeleg de ce o naţiune cum este Marea Britanie nu a reuşit până acum să găsească o soluţie şi pentru ei. Poate că sunt mult mai interesaţi să controleze, alături de aliaţii lor, restul lumii. Observaţi că am spus “oamenii străzii” şi nu “cerşetori”. Este o mare diferenţă, deoarece aceşti oameni nu cer nimic, nu te abordează pe stradă şi mai mult, sunt foarte respectuoşi cand ai contact, involuntar de cele mai multe ori, cu ei.

O altă atitudine o au localnicii în momentul în care află că eşti român şi lucrezi sau vrei să lucrezi alături de ei. Par sceptici, reţinuţi şi chiar deranjaţi. Am simţit asta şi eu personal dar mi s-a şi spus de către alţi români. Pe la finalul perioadei petrecute acolo am avut o conversaţie scurtă cu o tipă care lucra la restaurantul hotelului. Accentul, greutatea în exprimare şi numele de pe ecuson (Natalia) m-au făcut să o întreb de ce naţionalitate e. Era din Slovacia şi foarte important, a ţinut să-mi precizeze că dacă ar fi fost româncă sigur nu ar fi avut cum să lucreze la acest hotel. Am vrut să-i spun că şi un român îşi câştigă pâinea din acelaşi loc ca şi ea, dar am considerat ca poate Emi nu vrea să se ştie că el este român.

Şi totuşi, în Brighton, la fel ca în toată Anglia, trăiesc foarte mulţi români. Dacă te plimbi măcar treizeci de minute prin centrul oraşului e aproape imposibil să nu auzi pe cineva vorbind româneşte. Iar dacă ieşi pe faleză într-un weekend însorit ai ocazia să joci un Barbut sau o Alba-Neagra, preferabil în limba localnicilor ca să nu se prindă că eşti român.

Oare cine poartă vina pentru ceea ce se întâmplă? Ei, pentru că se cred superiori sau noi, românii, pentru că le dăm motive să ne considere inferiori?