Începând cu anii 2000 creditele bancare au cunoscut o creștere spectaculoasă, cu accent mai ales în perioada 2005-2008, adică în perioada de bum imobiliar și economic. Toată lumea își dorea să cumpere case, electrocasnice sau chiar să plece în vacanțe costisitoare, fie că avea sau nu bani. Era simplu, făceai un credit și gata. Visul era împlinit. Băncile acordau foarte ușor aceste credite pentru că exista lichiditate în piață, oamenii câștigau relativ bine și nimeni nu le explica la ce riscuri se expuneau.
Prin 2006 am devenit ofițer de credit la o companie de brokeraj pentru o perioadă de vreo șase luni, timp în care am avut ocazia să înțeleg cum funcționează această piață a creditelor. Totodată am reușit să fac câțiva clienți mulțumiți că au semnat contracte de credite personale și au primit banii. Recunosc că atunci am înțeles doar parțial ce înseamnă riscul valutar. Știam că prețurile unor valute pot crește, dar nu îmi puteam imagina că pot ajunge să se dubleze. Pentru creditele ipotecare clienții erau încurajați să încheie contracte în franci elvețieni deoarece dobânzile erau cele mai mici și astfel puteau primi sume mai mari. Chiar dacă nu făcea parte din fișa postului, atunci când cineva voia să facă un credit îi precizam că există un risc crescut atunci când aleg ca monedă a creditului francii elvețieni. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am reușit să închei niciun credit ipotecar.
În 2008 a început renumita criză economică care încă ne mai dă bătăi de cap. Francii elvețieni au ajuns în 2-3 ani de pe la 1,9 lei la peste 4,2 lei, ceea ce a dus la dublarea ratelor la bancă pentru cei care și-au făcut astfel de credite. Bineînțeles că o bună parte dintre ei nu au mai reușit să plătească și au rămas și fără casă și cu banii luați. De vină putem spune că a fost atât banca, pentru că nu a informat corect clientul, cât și acesta din urmă, pentru că și-a asumat un risc foarte mare. Problema e că astfel de situații au dus la acțiuni dramatice din partea clienților.
O regulă simplă și foarte importantă este următoarea: Dacă poți, nu fă credit! Dacă totuși faci, fă-l în moneda în care câștigi salariul! Vă spun asta eu, care am un credit de prima casă contractat în euro. Culmea e că nu câștig salariul în euro, ci în lei. Tocmai din acest motiv vreau să atrag atenția asupra riscurilor asumate, pentru că știu foarte bine ce înseamnă un astfel de credit. Atunci când am făcut eu creditul, în 2012, nu erau încurajate de către bănci creditele în lei așa cum sunt acum. Este corect că atunci se acordau mai ușor aceste credite pentru că erau foarte sigure pentru bancă, fiind garantate de Stat.
Probabil că vă întrebați de ce mi-am făcut eu un astfel de credit. Ei bine, l-am făcut pentru că am avut de ales între a plăti o chirie de 200 euro pentru un apartament de două camere și de a plăti o rată de 210 euro la un apartament de trei camere. Am ales varianta creditului pentru că banii oricum plecau din buzunarul meu, prețul apartamentelor era la un minim istoric, era o stabilitate firavă în economie și pe termen mediu statisticile oficiale spuneau că suntem pe creștere ca țară. În același timp la noi nu s-a dezvoltat tipul de business bazat pe închirierea de apartamente și poți sta cu chirie în mare parte la proprietari persoane fizice. Asta nu iți oferă o siguranță că poți locui într-un apartament o perioadă îndelungată.
Nu mai insist asupra creditelor pentru că, ce-i drept, în ultima perioadă nu mai sunt la modă. Dar destul de periculoase și utilizate de cât mai multe persoane sunt cardurile de credit. Mai pot fi numite carduri de cumpărături sau, sub o formă contractuală puțin diferită, descoperituri de card. Indiferent de nume, acestea au la baza acordarea unei linii de credit în valoare de 3-6 ori salariul net pe care îl încasează lunar clientul. Bineînțeles că nimic nu e gratis, chiar dacă reclama spune că poți avea chiar și 60 de zile de grație cu dobândă 0%. De fapt ai până la 60 de zile dobândă 0%, dar poți beneficia doar de 1-2 zile de această facilitate dacă nu calculezi bine când trebuie să utilizezi cardul. În afara acestei perioade, în funcție de bancă și de serviciu, dobânzile sunt cuprinse între 11-26% sau chiar mai mult. Și aici vorbim de rata anuală a dobânzii, pentru că dacă mai adăugăm și comisioanele de administrare ajungem la alte cifre.
Dacă ați înțeles ce înseamnă un astfel de card, acum vreau să spun că totuși dacă știi să-l folosești poate fi foarte util. Poate fi utilizat ca o rezervă de bani, chiar dacă nu e recomandat, și trebuie să se ramburseze suma datorată până să se încheie perioada de grație. Astfel se poate beneficia de acea dobândă de 0% și clientul poate ajunge în avantaj. Însă, recomandat ar fi să faceți o rezervă de bani și să renunțați la acest card de credit, pentru că astfel nu mai plătiți comisioane și nu vă mai supuneți unor riscuri suplimentare.
Interesant este că aproape toți economiștii și politicienii au credite și în același timp au și depozite la bănci, sau chiar proprietăți și bijuterii. Acesta este cazul cel mai fericit al celor care fac credite. Acești oameni cunosc foarte bine ceea ce fac, acceptă aceste credite pentru că banii obținuți sunt investiți în afaceri cu profituri mai mari decât dobânzile creditelor. Mai mult, ei au acele depozite, proprietăți și bijuterii tocmai pentru zilele negre care pot apărea. Practic sunt acoperiți în cazul în care lucrurile nu mai merg conform planului inițial.
În concluzie, dacă doriți să faceți un credit la o bancă analizați cât mai bine situația, comparați avantajele cu dezavantajele, citiți cu atenție contractul de credit și luați în calcul că prin semnarea acestuia deveniți practic "sclavul" băncii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu