Made in Romania

De ceva vreme am început să apreciez mai mult produsele fabricate în România și ceea ce mă face să gândesc așa este faptul că prin cumpărarea produselor românești ajutăm alți români să aibă un loc de muncă. Și ar mai fi un motiv destul de important: în România se fac și produse de calitate.

Îmi amintesc de începutul anilor '90 când mergeam, copil fiind, cu părinții să-mi cumpere încălțăminte și tata îmi spunea că dacă o să cumpărăm o pereche de pantofi făcută în România e de calitate. Acea mentalitate era foarte comună printre românii de-atunci și avea de ce să fie așa. De fapt această încredere era dată încă de dinainte de '90, perioadă în care importurile erau limitate și prin magazine se găseau doar produse românești. Deși nu era concurența de acum, produsele erau în mare parte calitative, iar prețurile erau accesibile pentru toți românii.

Începând cu 1990 România a intrat în capitalism și odată cu asta întreaga economie s-a schimbat. Știm cu toții cum au fost închise sau preluate de diverse persoane cam toate fabricile românești și odată cu această privatizare calitatea produselor, din păcate, a început să scadă. Am fost invadați de "chinezisme", puterea de cumpărare a românilor a scăzut și nimic nu mai era ca înainte. Asta a schimbat și mentalitatea populației referitor la calitatea produselor fabricate în țară.

Dacă ar fi să privesc în spate, aș spune că undeva în jurul anului 2000 au apărut în sfârșit și unele schimbări pozitive în mentalitatea producătorilor români. Probabil că nevoia i-a făcut să-și dea seama că dacă nu încep să pună accent pe calitate nu au nicio șansă să reziste, ducând o luptă ineficientă cu importurile din China. Astfel, încet, încet au început să se formeze branduri românești care au pus pe piață produse de calitate superioară. Din păcate multe din aceste produse au mai mare succes în vestul Europei decât în România, iar motivul îl cunoaștem cu toții: românii nu își permit.

Există totuși produse românești de calitate pe care le-am putea cumpăra cam toți. Printre ele aș aminti mai ales alimentele. Începând cu explozia rețelelor de supermarketuri au intrat pe piața românească foarte multe produse din import. Culmea e că aceste alimente importate sunt de multe ori mai ieftine decât cele românești. Mereu mă intrigă faptul că  în supermarketuri din Brașov pe raftul de lactate văd litrul de lapte ambalat de o firmă din oraș mai scump decât multe mărci de import. Este incredibil, dar adevărat. E drept că prin țările occidentale subvenția pentru agricultori este incomparabil mai mare decât în România, dar pentru a scoate produsele la prețurile respective cred că se face și rabat la calitate.

Ce trebuie să conștientizăm este că doar cumpărând cât mai multe produse fabricate la noi în țară putem să ajutăm la creșterea economiei, la păstrarea și crearea locurilor de muncă și implicit la creșterea nivelului de trai din România. 

Și da, indirect, dar sigur asta ne va influența și pe noi, care suntem locuitori ai acestei minunate țări și care cumpărăm produse "Made in Romania".

Clasicul magazin de cartier, magazinul de proximitate sau supermarketul?

În urmă cu nu foarte multă vreme am rămas fără lapte în casă și pentru că familia mea în frunte cu mine e foarte consumatoare de lapte dimineața am fost nevoit să merg și să cumpăr un litru de la un magazin de cartier care funcționează în regim non-stop. Cu această ocazie am avut o surpriză nu foarte plăcută să aflu că litrul de lapte la magazinul respectiv costă 6 lei.

Nu am putut să nu mă gândesc la motivul pentru care acel comerciant a pus un preț atât de mare pentru o cutie de lapte. Răspunsul a venit destul de repede, ținând cont că acel magazin era non-stop și avea în jurul lui un Carrefour Express, un Profi și un Spar. Omul se bazează tocmai pe de-ăștia ca mine care sunt mai uituci din fire și uită că nu mai au lapte în casă, fiind nevoiți să meargă noaptea la cumpărături de urgență. Nu cred că asta este totuși soluția pentru a supraviețui.

Prin presă toată lumea vorbește despre o posibilă dispariție a magazinelor clasice de cartier și înlocuirea lor cu magazinele de proximitate ale marilor lanțuri de supermarketuri. La prima vedere totul pare în beneficiul consumatorului deoarece acesta ar beneficia de prețuri relativ mai mici (nu chiar ca în supermarket) și la fel de aproape ca vechiul magazin de la parterul blocului. Dar categoric nu este așa.

Nu sunt o fire prea conservatoare și tocmai de-aia cred că vechile magazine cu tejghea ar trebui să fie modernizate să ofere clienților posibilitatea de a-și pune singuri produsele în coș. Dar de la asta până la a vinde sub brandul unui supermarket, plătindu-i acestuia o franciză și funcționând după reguli impuse este o diferență imensă.

Și totuși nu aceste reguli sunt problema consumatorului final, ci limitarea la produsele pe care supermarketul le comercializează. Și mai grav este că aceste produse nu sunt românești sau dacă sunt nu ajută cu aproape nimic producătorul român pentru că acesta câștigă foarte puțin. De obicei marile supermarketuri sunt cele care dictează prețurile și nu producătorii. Aceștia din urmă se pot supune și se mulțumesc că au piață de desfacere sau altfel pot fi puși în situația nefericită de a pune lacătul pe ușă. 

Acum să ne întoarcem la consumatorul final care de fapt suntem noi. Cea mai mare parte din consumatori își câștigă salariul de la o companie de producție sau de la una de servicii care la rândul ei prestează pentru o alta care produce ceva în țara asta. Dacă noi vom cumpăra produse de import de la supermarketuri, banii vor merge în mare parte în afara țării. Iar în acest fel economia internă scade, producătorii români vor restrânge numărul de angajați și implicit puterea de cumpărare a consumatorului final va scădea. Pe de altă parte fără concurență variată în piață se poate ajunge la o înțelegere între marile supermarketuri referitoare la prețuri (nu ar fi prima dată) și acestea ar putea crește semnificativ. Nu mai vorbesc că în spatele acestor buticuri își mai câștigă existența mulți alți oameni care lucrează în cadrul rețelelor de distribuție și transport al mărfii.

Ei bine, atât eu cât și voi ar fi bine să cumpărăm mai multe produse de la micile magazine de cartier, măcar acele produse care încă nu sunt mai scumpe decât cele de la supermarket. Astfel putem să susținem micii comercianți, iar prin ei ne vom rezerva dreptul de a alege cu ce ne hrănim, cu ce ne îmbrăcăm și cum să trăim.

România Mare - între vis și realitate

Acum câteva zile al nostru Prim Ministru, Victor Ponta, probabil luat de val în campania electorală în care se află, a spus răspicat că angajamentul lui este să facă pentru a doua oară marea unire a României.

Din păcate aceste afirmații nu vin în cel mai fericit moment și nu cu mult timp în urmă chiar președintele Traian Băsescu făcea niște afirmații similare. Nu cred că este momentul să ne batem cu pumnii în piept că putem să mișcăm munții din loc atâta timp cât nu suntem în stare să urnim un pietroi.

Reacția Moscovei a fost promptă, considerând ca fiind "iresponsabile" și "inacceptabile" declarațiile premierului privind eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România. Nici nu ar trebui să ne așteptăm la altfel de reacții din partea rușilor.

Interesant este totuși că după această reacție a Moscovei, Victor Ponta a revenit astăzi asupra declarației și a precizat că de fapt se referă la unirea României cu Republica Moldova în UE, adică indirect prin aderarea celei din urmă la Uniunea Europeană. E clar că acesta este un  pas înapoi care ar fi putut fi evitat dacă declarațiile premierului erau mai responsabile.

Dorința mea, probabil ca a multor români, este într-adevăr ca această unire să se înfăptuiască în viitorul apropiat, dar acest lucru nu este posibil în 4-5 ani cum afirma premierul. Nu sunt convins că acesta crede cu adevărat în această unire, mai degrabă a vrut să crească în ochii viitorilor alegători. Totuși cred că ar trebui să învățăm să ne facem planuri pe termen lung și să ne ținem pe cât posibil gura atunci când trebuie.

Tensiunile în regiune sunt destul de mari. Războiul din Ucraina e pe cale să facă victime și din rândul românilor dacă puterea de la Kiev reușește să mobilizeze tinerii din Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Asta ar trebui să îngrijoreze și puterea de la București, mai ales că acestor români le-a fost suprimat orice drept în ultimii 25 de ani. Totodată presiune se pune și pe Transnistria unde se pare că Putin are intenția să ajungă prin războiul dus în Ucraina. Aceștia sunt români care au nevoie de sprijinul nostru.

Mâine are loc referendumul scoțienilor pentru ieșirea din Marea Britanie. Nu cred că este o simplă coincidență faptul că această posibilă separare se petrece în aceeași perioadă cu tensiunile din Europa de Est. Implicarea Rusiei este foarte posibilă și este cert că dacă Scoția se va rupe din Marea Britanie se va crea o undă de șoc în Europa. Astfel, regiuni cum ar fi Catalonia, Țara Bascilor, Veneția și de ce nu Ținutul Secuiesc și-ar putea cere independența.

Toată această destrămare ar duce cu siguranță la slăbirea puterii Europei și implicit a NATO care și așa este o alianță încă netestată. Beneficiarul direct al acestei slăbiciuni ar fi bineînțeles tot Rusia, care ar avea prilejul să mai anexeze și alte regiuni din fostele țări membre ale URSS.

Acestea și multe altele sunt motivele pentru care ar fi bine să fim precauți în declarații, să fim uniți și pe cât posibil să ne apărăm granițele actuale ale țării. Iar dacă în viitor o a doua mare unire ar fi posibilă trebuie să acționăm responsabil.

Credite - cum să devii "sclavul" băncii

Începând cu anii 2000 creditele bancare au cunoscut o creștere spectaculoasă, cu accent mai ales în perioada 2005-2008, adică în perioada de bum imobiliar și economic. Toată lumea își dorea să cumpere case, electrocasnice sau chiar să plece în vacanțe costisitoare, fie că avea sau nu bani. Era simplu, făceai un credit și gata. Visul era împlinit. Băncile acordau foarte ușor aceste credite pentru că exista lichiditate în piață, oamenii câștigau relativ bine și nimeni nu le explica la ce riscuri se expuneau.

Prin 2006 am devenit ofițer de credit la o companie de brokeraj pentru o perioadă de vreo șase luni, timp în care am avut ocazia să înțeleg cum funcționează această piață a creditelor. Totodată am reușit să fac câțiva clienți mulțumiți că au semnat contracte de credite personale și au primit banii. Recunosc că atunci am înțeles doar parțial ce înseamnă riscul valutar. Știam că prețurile unor valute pot crește, dar nu îmi puteam imagina că pot ajunge să se dubleze. Pentru creditele ipotecare clienții erau încurajați să încheie contracte în franci elvețieni deoarece dobânzile erau cele mai mici și astfel puteau primi sume mai mari. Chiar dacă nu făcea parte din fișa postului, atunci când cineva voia să facă un credit îi precizam că există un risc crescut atunci când aleg ca monedă a creditului francii elvețieni. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am reușit să închei niciun credit ipotecar.

În 2008 a început renumita criză economică care încă ne mai dă bătăi de cap. Francii elvețieni au ajuns în 2-3 ani de pe la 1,9 lei la peste 4,2 lei, ceea ce a dus la dublarea ratelor la bancă pentru cei care și-au făcut astfel de credite. Bineînțeles că o bună parte dintre ei nu au mai reușit să plătească și au rămas și fără casă și cu banii luați. De vină putem spune că a fost atât banca, pentru că nu a informat corect clientul, cât și acesta din urmă, pentru că și-a asumat un risc foarte mare. Problema e că astfel de situații au dus la acțiuni dramatice din partea clienților.

O regulă simplă și foarte importantă este următoarea: Dacă poți, nu fă credit! Dacă totuși faci, fă-l în moneda în care câștigi salariul! Vă spun asta eu, care am un credit de prima casă contractat în euro. Culmea e că nu câștig salariul în euro, ci în lei. Tocmai din acest motiv vreau să atrag atenția asupra riscurilor asumate, pentru că știu foarte bine ce înseamnă un astfel de credit. Atunci când am făcut eu creditul, în 2012, nu erau încurajate de către bănci creditele în lei așa cum sunt acum. Este corect că atunci se acordau mai ușor aceste credite pentru că erau foarte sigure pentru bancă, fiind garantate de Stat.

Probabil că vă întrebați de ce mi-am făcut eu un astfel de credit. Ei bine, l-am făcut pentru că am avut de ales între a plăti o chirie de 200 euro pentru un apartament de două camere și de a plăti o rată de 210 euro la un apartament de trei camere. Am ales varianta creditului pentru că banii oricum plecau din buzunarul meu, prețul apartamentelor era la un minim istoric, era o stabilitate firavă în economie și pe termen mediu statisticile oficiale spuneau că suntem pe creștere ca țară. În același timp la noi nu s-a dezvoltat tipul de business bazat pe închirierea de apartamente și poți sta cu chirie în mare parte la proprietari persoane fizice. Asta nu iți oferă o siguranță că poți locui într-un apartament o perioadă îndelungată.

Nu mai insist asupra creditelor pentru că, ce-i drept, în ultima perioadă nu mai sunt la modă. Dar destul de periculoase și utilizate de cât mai multe persoane sunt cardurile de credit. Mai pot fi numite carduri de cumpărături sau, sub o formă contractuală puțin diferită, descoperituri de card. Indiferent de nume, acestea au la baza acordarea unei linii de credit în valoare de 3-6 ori salariul net pe care îl încasează lunar clientul. Bineînțeles că nimic nu e gratis, chiar dacă reclama spune că poți avea chiar și 60 de zile de grație cu dobândă 0%. De fapt ai până la 60 de zile dobândă 0%, dar poți beneficia doar de 1-2 zile de această facilitate dacă nu calculezi bine când trebuie să utilizezi cardul. În afara acestei perioade, în funcție de bancă și de serviciu, dobânzile sunt cuprinse între 11-26% sau chiar mai mult. Și aici vorbim de rata anuală a dobânzii, pentru că dacă mai adăugăm și comisioanele de administrare ajungem la alte cifre.

Dacă ați înțeles ce înseamnă un astfel de card, acum vreau să spun că totuși dacă știi să-l folosești poate fi foarte util. Poate fi utilizat ca o rezervă de bani, chiar dacă nu e recomandat, și trebuie să se ramburseze suma datorată până să se încheie perioada de grație. Astfel se poate beneficia de acea dobândă de 0% și clientul poate ajunge în avantaj. Însă, recomandat ar fi să faceți o rezervă de bani și să renunțați la acest card de credit, pentru că astfel nu mai plătiți comisioane și nu vă mai supuneți unor riscuri suplimentare.

Interesant este că aproape toți economiștii și politicienii au credite și în același timp au și depozite la bănci, sau chiar proprietăți și bijuterii. Acesta este cazul cel mai fericit al celor care fac credite. Acești oameni cunosc foarte bine ceea ce fac, acceptă aceste credite pentru că banii obținuți sunt investiți în afaceri cu profituri mai mari decât dobânzile creditelor. Mai mult, ei au acele depozite, proprietăți și bijuterii tocmai pentru zilele negre care pot apărea. Practic sunt acoperiți în cazul în care lucrurile nu mai merg conform planului inițial.

În concluzie, dacă doriți să faceți un credit la o bancă analizați cât mai bine situația, comparați avantajele cu dezavantajele, citiți cu atenție contractul de credit și luați în calcul că prin semnarea acestuia deveniți practic "sclavul" băncii.

Prima zi de școală

Iată că a venit și a și trecut prima zi de școală a anului școlar 2014-2015. Odată cu acest 15 septembrie 2014 pot spune că a reînceput să mă intereseze sistemul de învățământ românesc, asta după ce ani buni pur și simplu nu mi-a mai păsat. Motivul acestui interes trebuie să recunosc că e pe de-o parte subiectiv (acela că băiatul meu a început grădinița), dar și obiectiv, pentru că doar prin educație ne putem dezvolta ca țară.

Am fost foarte bucuros să cunosc persoanele care vor contribui la dezvoltarea copilului meu, două doamne educatoare foarte drăguțe, tinere și profesioniste, care în scurta noastră întâlnire mi-au făcut o impresie excelentă. Sper din tot sufletul ca aceeași impresie să o am și peste patru ani când băiatul meu va trebui să treacă la următoarea etapă, școala.

Totuși nu am putut să nu mă gândesc că aceste cadre didactice, începând de la grădiniță și până la liceu (mă limitez la învățământul preuniversitar) au o responsabilitate foarte mare și nu pot spune că primesc o remunerație pe măsură. Consider că în ziua de astăzi în România poți să profesezi în domeniul învățământului doar dacă ești cu adevărat pasionat sau dacă nu ai unde în altă parte să lucrezi. Nu vreau să fie cu supărare pentru cadrele didactice, dar eu în cei 18 ani în care am avut contact cu școala am avut parte doar de aceste extreme: ori profesori foarte capabili și implicați, ori profesori care pur și simplu nu ar fi avut ce să caute la catedră. Oare de ce?! Motivul e clar: tinerii capabili nu pot accepta să lucreze pe un salariu de 900-1000 lei pe lună, iar un salariu decent, nu mare, îl poți obține abia după cel puțin vreo 20 de ani de muncă sau nici atunci.

Și mai trist este că, deși această țară este condusă tot mai prost din '90 în coace, nimeni nu vrea nici măcar acum să facă ceva în această privință. Sistemul de învățământ a decăzut complet iar rezultatele de la bacalaureat și numărul de șomeri confirmă asta. Dar cei care conduc această țară pur și simplu nu vor să vadă asta. Un tupeu dus la extrem este acela că, deși nu ai fost în stare să le dai manuale copiilor în prima zi de școală, poți spune că ar fi momentul să trecem la manuale în format electronic. Este o afirmație penibilă și penibil este și faptul că au avut tupeul să folosească deschiderea anului școlar în campania electorală chiar și în această situație.

Cugetați compatrioți, cugetați! Dacă cineva din clasa politică vă prezintă încredere, susțineți-i! Dacă nimeni nu vă mulțumește, atunci implicați-vă! Haideți să nu mai stăm cu mâinile în sân și doar să criticăm, haideți să punem umărul la ridicarea acestei țări. Totul pleacă de la educație!

Doctrine politice - Dreapta și stânga în politică

Pentru că la noi în România aproape că nu ne mai dăm seama care din partide sunt de stânga și care de dreapta, iar politicienii trec cu o foarte mare ușurință de la un partid la altul, am decis să prezint pe scurt, dar cât mai clar, diferențele dintre cele două doctrine, stânga și dreapta.

Încep cu principiile acestora, așa cum le-a prezentat Vernon Bogdanor în "The Blackwell Encyclopaedia of Political Institutions":

- Stânga politică cuprinde de obicei credința în perfectibilitatea progresivă a oamenilor, în posibilitatea de a face omul și societatea mai buni prin influența politică; o atitudine favorabilă față de schimbare și inovație; preocuparea pentru maximizarea libertăților civile, pentru egalitatea în problemele politice și susținerea suveranității poporului; preocuparea pentru fraternitate și pentru internaționalism; afirmarea superiorității rațiunii și științei asupra tradiției și dogmei religioase. Din punct de vedere economic stânga urmărește interesele muncitorului industrial și țăranului, susține intervenția statului în mecanismul pieței, alături de protecția socială pentru dezavantajați.

- Dreapta politică este mai sceptică în legătură cu posibilitatea îmbunătățirii naturii umane prin influența politică; e atașată menținerii ordinii sociale, politice și morale; vede anumite virtuți în inegalitatea socială și economică și tinde să susțină naționalismul; apelează deseori la credințe și sentimente non-raționale, incluzând cele religioase, și afirmă moralitatea tradițională a familiei. Din punct de vedere economic, dreapta crede în libertatea de alegere în sfera economică și favorizează o economie de piață liberă, cu o minimă intervenție a statului; are rezerve față de sistemele de securitate socială organizate de stat.

Trebuie subliniat faptul că deși ideologic ambele doctrine urmăresc binele societății, istoria ne-a învățat că extremismul poate duce la devieri grave și avem ca exemplu comunismul lui Stalin (de extremă stânga) și nazismul lui Hitler (de extremă dreapta). Cu toate că în ultimele decenii s-au atenuat confruntările dintre cele doua ideologii și implicit diferențele dintre dreapta și stânga s-au micșorat, în prezent în Europa și nu numai sunt din nou încurajate partidele extremiste. Acest lucru este foarte grav deoarece oricând istoria se poate repeta.

Chiar dacă e greu de crezut, cea mai veche ideologie contemporană, liberalismul, a reprezentat inițial stânga politică, definindu-se inițial în opoziție cu tradiționalismul conservator. Motivul pentru care a migrat către dreapta a fost opoziția acestuia față de partidele socialiste. Cu toate acestea, liberalismul poate fi considerat de dreapta mai mult din punct de vedere economic, pentru că din punct de vedere politic el continuă să susțină ideea de libertate și drepturile omului.

Socialismul democratic a început în zona stângii, dar comunismul dictatorial l-a catalogat ca fiind de dreapta. În prezent acesta reprezintă principalul exponent al orientării de stânga, alături de ecologism și comunism (cu o ideologie reînnoită).

Există totuși și un centru și acesta este reprezentat de partidele creștin-democrate, care îmbină ideile creștine despre justiția economică și socială cu cele conservatoare favorabile valorilor și instituțiilor tradiționale, precum și cu cele liberale privitoare la democrația politică, susținând intervenționismul economic și politicile sociale.

Acum, dacă încercăm să comparăm aceste principii de mai sus cu ce se întâmplă în politica românească, ne dăm seama că nici social democrații nu reprezintă cu adevărat stânga și nici liberalii nu reprezintă tocmai dreapta. De restul partidelor nici nu are sens să discutăm pentru că nu au absolut nicio ideologie. Din păcate țelul principal al fiecărui partid este să ajungă la putere și să conducă pentru propriul interes și nu pentru cel al României.

Poate dacă cei aleși ar încerca măcar să înțeleagă ideologia propriilor partide, indiferent de culoarea politică, atunci i-ar mustra cât de cât conștiința și ar conduce mai corect această țară. Nu cred că se va întâmpla prea curând acest lucru și de aceea cred că cel mai bine ar fi ca noi, cei care îi așezăm pe acele fotolii confortabile prin votul nostru, să ne străduim să facem alegerea cea mai bună.

Şase săptămâni în Brighton

O conjunctură de evenimente a făcut să merg în interes de serviciu pe la jumătatea lui August 2013 într-un oraş din sudul Regatului Unit, Brighton.

Încă de la primul contact mi-am dat seama că este un oraş primitor, cu oameni din toate colţurile lumii şi foarte respectuoşi. Printre ei, ţin să precizez, se găsesc şi foarte mulţi români, marea majoritate stabiliţi în acest oraş. Unul dintre ei este şi Emi, un tip foarte de treaba, angajat la hotelul unde am fost eu cazat. La fel ca mulţi alţii, şi el a plecat din România după ce a facut o facultate şi şi-a dat seama că a pierdut patru ani de viaţă fără rost, neavând unde să se angajeze. Astfel a ajuns pe tărâmuri britanice, lucrând şi producând bani pentru alţii şi trăind o viaţă decentă.

O pată neagră a oraşului după părerea mea o reprezintă oamenii străzii. Nu înţeleg de ce o naţiune cum este Marea Britanie nu a reuşit până acum să găsească o soluţie şi pentru ei. Poate că sunt mult mai interesaţi să controleze, alături de aliaţii lor, restul lumii. Observaţi că am spus “oamenii străzii” şi nu “cerşetori”. Este o mare diferenţă, deoarece aceşti oameni nu cer nimic, nu te abordează pe stradă şi mai mult, sunt foarte respectuoşi cand ai contact, involuntar de cele mai multe ori, cu ei.

O altă atitudine o au localnicii în momentul în care află că eşti român şi lucrezi sau vrei să lucrezi alături de ei. Par sceptici, reţinuţi şi chiar deranjaţi. Am simţit asta şi eu personal dar mi s-a şi spus de către alţi români. Pe la finalul perioadei petrecute acolo am avut o conversaţie scurtă cu o tipă care lucra la restaurantul hotelului. Accentul, greutatea în exprimare şi numele de pe ecuson (Natalia) m-au făcut să o întreb de ce naţionalitate e. Era din Slovacia şi foarte important, a ţinut să-mi precizeze că dacă ar fi fost româncă sigur nu ar fi avut cum să lucreze la acest hotel. Am vrut să-i spun că şi un român îşi câştigă pâinea din acelaşi loc ca şi ea, dar am considerat ca poate Emi nu vrea să se ştie că el este român.

Şi totuşi, în Brighton, la fel ca în toată Anglia, trăiesc foarte mulţi români. Dacă te plimbi măcar treizeci de minute prin centrul oraşului e aproape imposibil să nu auzi pe cineva vorbind româneşte. Iar dacă ieşi pe faleză într-un weekend însorit ai ocazia să joci un Barbut sau o Alba-Neagra, preferabil în limba localnicilor ca să nu se prindă că eşti român.

Oare cine poartă vina pentru ceea ce se întâmplă? Ei, pentru că se cred superiori sau noi, românii, pentru că le dăm motive să ne considere inferiori?

Primul articol...ROMÂNIA

De ceva vreme mă gândesc la subiectul primei postări pe blog. Am foarte multe de spus, și mai multe de făcut, dar cu greu am reușit să găsesc primul subiect: ROMÂNIA.

Acest subiect va ocupa de fapt o categorie de articole care vor avea ca scop descrierea României văzută prin ochii mei, cu bune și cu rele, și totodată încercarea de a îndemna proprii locuitori să o iubească mai mult. Consider că doar prin dragostea de patrie noi, românii, vom reuși să ridicăm această țară, care în prezent se află într-o prăpastie.

Vreau să clarific încă de la început un lucru: îmi iubesc țara, am avut ocazia să plec, dar nu am vrut și nici nu voi vrea vreodată să o părăsesc. Sper doar să nu fiu obligat să plec cândva, iar această obligație cred că doar siguranța familiei mi-ar putea-o aduce.

Ați putea spune că în acest prim articol sunt foarte implicat sentimental și că deja exagerez, dar vreau să amintesc faptul că în această perioadă România trece prin momente foarte dificile, poate cele mai dificile momente de după revoluție. Aparent fără legătură între ele, două subiecte principale ne afectează viitorul. Pe de-o parte clasa politică iresponsabilă condusă de niște oameni ce-și urmăresc doar interesul propriu și pe de altă parte războiul care are loc foarte aproape de granițele țării noastre. Doar atât spunând cred că sunt îndreptățit să fiu îngrijorat și, da, implicat sentimental, pentru că se pot întâmpla lucruri foarte grave în viitorul apropiat.

În primul rând aș vrea să fac apel la toți românii să încerce să gândească liber, imparțial politic și necontrolați de informațiile false transmise de media. Peste nici două luni vom merge la vot, sau cel puțin așa ar trebui. 

Mergeți oameni buni la vot și spuneți-vă părerea! Fiecare dintre noi are acest drept de a vota, dar atunci când vrem să facem ceva pentru țara noastră trebuie să privim acest drept ca pe o obligație. Dacă nu aveți cu cine vota, anulați-vă votul. E dreptul dumneavoastră să faceți asta și astfel pe de o parte nimeni nu poate profita de buletinul dumneavoastră de vot și pe de altă parte dați un mesaj important celor responsabili: NOUĂ NE PASĂ!

Și dacă tot ne pasă de țara noastră, haideți să fim buni patrioți, să ne respectăm unii pe alții, să învățăm care este rolul coșului de gunoi, să dăm exemplu celor din jur de corectitudine și să luăm atitudine atunci când cineva încearcă să își bată joc de munca noastră și de noi.

HAI ROMÂNIA! nu trebuie să fie doar sloganul microbiștilor, ci trebuie să fie sloganul tuturor românilor.